Afla mai multe
Despre noi
CAR INVATAMANT Curtea de Arges - Asociatie, constituită pe durată nedeterminată, este o asociaţie fără scop patrimonial (non profit), organizată prin asocierea pe baza liberului consimţământ al membrilor săi, în vederea întrajutorării si sprijinirii materiale prin acordarea de imprumuturi financiare acestora.
Obiectul de activitate al casei il constituie acordarea de imprumuturi membrilor sai, cu dobanda care se reintoarce la fondul social al acestora, dupa deducerea cheltuielilor si constituirea fondurilor statutare.
CAR INVATAMANT Curtea de Arges - Asociatie a fost infiinţat in 5 aprilie 1952, din iniţiativa cadrelor didactice din orasul Curtea de Argeş, având la început un numar redus de membri, cei mai mulţi fiind salariaţi din învăţământ din fostul raion care cuprindea orasul Curtea de Argeş, precum şi cele 20 de comune aferente de pe Valea Topologului, Valea Argesului, Valea Vâlsanului si Valea Doamnei.
A funcţionat în diferite locaţii, clădirea fostului raion, apoi în Şcoala Generală Nr.1 ( Carol I ) pâna in anul 1964, când odata cu construirea Şcolii Generale Nr. 4 ( Mircea cel Batrân ) a primit o camera de 18 mp, rămânând in această locaţie până in anul 2002, când datorită creşterii numărului de membri, Consiliul Director de atunci a supus Conferinţei aprobarea cumpărării actualului sediu în Curtea de Argeş, la parterul blocului E11 din strada Banu Mărăcine, cu intrare din strada Nevers (vis-à-vis de Finanţele Publice), sediu care conferă condiţii optime pentru...